Corul Jubilate

CORUL JUBILATE a fost înfiinţat în anul 2006, din iniţiativa dirijoarei Mihaela Cesa-Goje. Corul susține serviciul liturgic duminical al Capelei Sf. Iosif din Cluj Napoca. Are în repertoriu peste două sute de lucrări ce acoperă o paletă stilistică generoasă, de la Renaşterea italiană la creaţiile cele mai recente. Corul este invitat cu regularitate sa susţină concerte a capella, vocal simfonice şi cu acompaniament de orgă. A participat, de asemenea, la Fetivalul de Muzica Religioasă de la Rîşnov şi Cisnădioara.  În anul 2010, Corul Jubilate a lansat un prim CD, de colinde. În martie 2012 au avut loc înregistrările celui de-al doilea CD cu denumirea CANTATE DOMINO ce cuprinde lucrări religioase din repertoriul internaţional şi autohton. Pe acest CD, Corul Jubilate în colaborare cu organista Amalia Goje, a interpretat și imprimat în premieră absolută Psalmul 133 de Sigismund Toduță. În iunie 2018 corul a susținut semifinala și finala Concursului Internațional de Dirijat Coral ”Gheorghe Dima” unde au participat dirijori din întreaga lume.

Scroll to top