Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov

Casa Mureșenilor s-a înfiinţat în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al academicianului Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.

Arhiva Mureșenilor este una dintre cele mai bogate și importante arhive de familie. Conducând timp de mai bine de o jumătate de secol „Gazeta Transilvaniei”, Mureșenii au corespondat cu toți fruntașii politici ai vremii lor, atît din Ardeal cât și din celelalte provincii locuite de români. Pe lângă corespondența politică, în Arhiva Mureșenilor se găsesc – sporindu-i valoarea culturala – numeroase manuscrise ale Mureșenilor și ale corespondenților ziarelor conduse de ei. Atrage atenția și prezența documentelor legate de istoria Imnului Național „Deșteaptă-te, Române”, creație a nemuritorului Andrei Mureșanu. Muzeul „Casa Mureșenilor” se îndreaptă spre transformarea într-un complex de case memoriale dedicate amintirii unor mari personalități brașovene. În 24 iunie 2006 s-a deschis Casa „Ștefan Baciu”, donație a dr. Ovidiu Mărgineanu.

Adresa: Piaţa Sfatului nr. 25
Telefon: 0268.477.864
Program: Ma-Vi: 9:00-17:00 L, S: 10:00-17:00
Website: muzeulmuresenilor.ro

Scroll to top